miercuri, 26 august 2020

Doar o după masă de escaladă în Tureni

Mno, păi dacă e musai permiteți să raportez ce am observat.


Deși tura stătea sub semnul întrebării în urma amenințărilor cu averse de ploaie, rapoartele din departamentul de fake news a fost suficiente ca să-i urneasca spre Tancuri pe aproape toți cei înscriși în tabel.

Nu o stat nimeni sa numere si sa faca prezenta, ca am fost în efectiv numeric sporit de ispita bunatatilor promise.

Însă faptul ca au rămas la sfarsit cateva clatite si prajituri nerevendicate, poate fi interpretat în doua moduri, probabil ambele valide: ori o mai lipsit câte una doua persoane, ori cine aduce prajituri se gândește si la cei pofticiosi, care or fost invatati de mici copii sa manance tot din farfurie (țin sa mulțumesc pe aceasta cale cofetarilor care au fost prevăzători și înțelegători).


După cum deja cred ca v-ați dat seama, lumea a participat la aceasta tură mai mult pentru prajituri, asa ca nu o sa va plictisesc cu detalii despre cine ce grade și proiecte a lucrat. Dacă are cineva de menționat o realizare sau o ambiție speciala îl rog sa mă completeze. Cel mai important mi se pare ca incepand de la Tancul Geaman Stang si mergand mai departe cu cel Drept, Peretele Ascuns și pana sus în Peretele Grotei, am cam ocupat mare parte din Tancuri. Cred ca Tancul Mare o fost singurul care o scapat :)

Și sa revenim la ceea ce ne interesează, in meniu am avut prajitura cu malai și mere, cinste eroului anonim care a adus-o și clatite cu gem, pt care îi mulțumim Denisei.





Am început sa dezechipam traseele și sa coboram cam în același moment în care s-au golit și caserolele - coincidence much? Bine, s-ar putea să aibă legătură și cu faptul ca începea sa fulgere în depărtare, dar din moment ce odată ajunși în parcare mai vedeam frontalele temerarilor ce erau încă în pereți, nu consider asta un motiv suficient de bun :)



N-as putea sa mai continui acest raport fără să vorbesc despre cât de bune or fost prăjiturile, așa că mai bine mă opresc aici. Sa ne vedem cu bine și cu caserolele pline!

Dorin Bernat




Niciun comentariu: