joi, 17 septembrie 2020

Drumeție pe Platoul Padiș

 Când participanții s-au înscris pentru tura din Padis s-a dovedit ca așteptările acestora erau pe măsura reputației acestei zone de vis… Multi nu fuseseră deloc in Padis iar alții îl vizitaseră superficial, asa ca surpriza avea sa fie cu atât mai mare.



Am fost 27 de oameni, din care 6 colegi de club experimentati si alți trei mai nou intrați in Filiala Cluj.
Sâmbătă dimineața la 7.25 eram deja la intrarea in traseu spre Cetățile Ponorului, unde am avut o scurta discuție tehnica. A urmat coborârea pana la marele portal, pana unde majoritatea se obișnuiseră cu adrenalina si efortul prilejuit de terenul accidentat, echipat cu lanțuri. Ne-am echipat cu geci si frontale pt “cireașa de pe tort”, parcurgerea traseului subteran dintre Dolina 1 si Dolina 3 a Cetăților. Nivelul apei era foarte ușor crescut, asa încât pentru multi a fost inevitabil sa se ude, lucru care dealtfel a simplificat oarecum lucrurile. Participanții au fost alerți, dar s-au bucurat pe deplin de o experiență despre care, cf propriilor declarații de după, nu vor uita curând.

Am continuat cu Avenul Bortig, Pietrele Galbenei si Peștera Focul Viu, de unde am luat-o la vale către Poiana Florilor. Dar asta, nu înainte de a întreba cine dorește sa se întoarcă la Glavoi din pricina oboselii…căci nu parcursesem decât cca jumătate din traseu... nimeni, în pofida oboselii ce se citea pe fetele unora mai putin obișnuiți. In Poiana Florilor am luat pauza de masa chiar lângă izvor, asa ca multi și-au reîncărcat bateriile înainte de a aborda Cheile Galbenei.

Parcurgerea Cheilor a fost încă un prilej de mirare, bucurie si adrenalina pentru colegii de tura, surprinși sa descopere încă una din perlele Apusenilor. Dupa o pauza lunga deasupra Izbucului Galbenei, am luat-o la picior spre Bortig, pentru ca la 11 ore de la plecare sa ajungem la finish, obosiți dar încântați de o experiență pe care multi n-ar fi putut-o avea neîndrumați.
Seara ne-am petrecut-o majoritatea împreună, bucurându-ne de povesti, mâncare buna si un pahar de vin. Duminica, o mica parte dintre noi au rămas la odihna si recuperare, în timp ce majoritatea am făcut o tura lejera la Cetățile Radesei. Oamenii au gustat tura, apreciata ca perfecta pentru o zi scurta si foarte pitoreasca după experiența zilei anterioare.
Si uite-asa ne-am despărțit de oameni care s-au îndrăgostit iremediabil de Padis si care vor reveni pe munte cu mult drag ori de câte ori li se va mai ivi ocazia… adică exact ceea ce ne-a motivat sa organizam tura.

 




Powered by Alpin Expe Mountain Shop

 

Mulțumiri speciale lui Mihai Olenici si Alex Farcasan pentru ajutor.

Multumiri PNA pentru gazduire si colaborare.

 

Photo: courtesy of Adriana But, Alin Sand, Andrei Muresan, Gabriel Pacurariu, Ana Nanestean, Vlad Iobagiu, Simona Ardelean, Mircea Ignat

#themountainwithinus

Niciun comentariu: