vineri, 16 octombrie 2020

Toamna în Parâng


 ~ Scurtă întâlnire cu Iarna pe vf. Parângul Mare ~

 



Drumul spre munții în care am făcut această tură pornește din Petroșani spre est, pe lângă râul Jieț, trecând prin cheile acestuia și duce spre cabana Groapa Seacă. Pe măsură ce urcăm cu mașinile, apreciam temperatura de afară și observam cum scade. Am lăsat mașinile la un loc ferit de tăietorii de lemne, puțin mai sus de începutul traseului. Apoi ne-am potrivit rucsacii pe centuri și am pornit. Ne-am antrenat în conversații captivante de revedere până când a înnoptat și a trebuit să pornim frontalele.

Cam pe atunci s-a terminat drumul forestier și am intrat în pădure. Nu ne mai preocupa temperatura de afară, dar ne aminteau din când în când mâinile că e deja octombrie și e rece. În urcare am întâlnit alergători înnoptați. Mai târziu am ajuns la Refugiul Agățat. E construit pe o un bolovan mare, iar până la intrare te urcă o scară de lemn. Avea luminițe înăuntru și miros de lemn ars în preajmă, semn că se făcuse focul. Am făcut o pauză pentru sandwich. Bâjbâind la rucsaci și reperându-ne în întuneric, l-am remarcat printre noi pe Nea Tomy, un bărân cu barbă albă, în șlapi. E cel care a reparat și întreținut acest refugiu în ultimii ani.

Am urcat în continuare în apropiere de râul Roșiile. Poteca s-a făcut mai domoală mai târziu, dar odată cu asta și pământul mustea de apă. Am dat cu luminile peste rămășițele unui avion militar prăbușit aici în 1964, pradă curenților de aer periculoși. După cum am descoperit, nu e singura aeronavă eșuată în acest masiv. Ar mai exista și altele, printre care e un avion nemțesc prăbușit în 1941.

https://adevarul.ro/locale/hunedoara/video-triunghiul-bermudelor-muntii-parang-locul-enigmatic-devenit-cimitir-avioanelor-prabusite-1_5f33e2305163ec4271e75625/index.html

Lângă lacul Zănoaga Stânei ne aștepta o echipă care a ajuns mai repede și a pus corturile înainte să se întunece. După ce ne-am instalat cu toții, s-a luminat puțin. Asta pentru că s-a ridicat luna plină deasupra norilor care o hăituiau. Așa am apreciat cât de largă era căldarea glaciară. Sus de tot erau pâlcuri albe de zăpadă și firele de vânt cristalizau câte un receptor al mirosului.

Sâmbătă dimineața, în formație completă, am urcat cu rucsaci mici, sau doar mai puțin încărcați, către lacul Lung cu un ocol pe lângă lacul Roșiile, apoi mai sus pe la Mândra. După incidența unei amintiri, lacul Mândra e unul dintre preferatele unei colege de club, pentru că împărtășesc afinități nominale.


În urcare spre Șaua Gruiu am ajuns la zăpadă umedă. Avea și margini înghețate mai sus. Când am ieșit în creastă, am întâmpinat vânt puternic. Am luat-o în dreapta și am continuat spre Vf. Parângul Mare, cu vizibilitatea redusă de nor. Zăpada era mai abundentă și sănătoasă mai sus câtre vârf, lasând impresia că ai ajuns deodată în alt anotimp. Dacă vă amintiți mirosul hainelor puse la uscat la frig, cam așa eram și noi, în totalitate. Vântul ne-a revigorat și împrospețit. Am stat puțin pe vârf, cât să ne adunăm pentru o poză de grup. Am avut o scurtă întâlnire cu Iarna.




Coboram apoi spre Vf. Gemănarea și întrezăream peisajul când norii se destrămau în repetate rânduri. Un alt lucru care ne-a atras atenția au fost culorile ce le aveam pe noi, foarte vii în lumina deja abundentă.

Puțin mai jos de Vf. Gemănarea ieșim de pe marcajul de creastă către dreapta, pe muchia Slivei, pe o potecă marcată cu momâi. Pe o anumită porțiune muchia e o coamă lată cu multă iarbă. La o treime de rotație spre dreapta e un spectacol în care vântul bântuie norul de pe Parângul Mare și continuarea crestei către NEE. Unele bucăți destrămate vin spre noi și gonesc peste muchie (apropo de curenții de aer și avioanele prăbușite). 

Mai jos ajungem sub soarele de toamnă târzie și încetinim fără voie lângă mici porțiuni cu merișoare în abundență și câteva afine atinse de ger. E din nou cald și vântul a contenint, versanții sunt acoperiți cu iarbă uscată, galben-roșiatică. Și când te gândești câ în urmă cu o oră eram cu picioarele în zăpadă! O mai privim încă de departe, cum strălucește în fâșii pe fundalul negru al stâncilor între vf. Parângul Mare și vf. Gemănarea. 

Trecem apoi prin căldarea Seaca Parângului și ajungem la corturi. În bucata de zi care ne rămâne mutăm tabăra în căldarea Slivei, lângă lacurile Verzi, pe la care și facem o tură unii după ce ne instalăm.

Apucăm să luăm cina pe timp de zi. Mai târziu, Marius deschide o sesiune de împărtășire de cunoștințe despre izolarea la sol. Am reținut din ea că sacul de dormit are eficiență mică sub corp. Fiind comprimat nu mai are aer care să rețină căldura. 

A mai vorbit despre izolire, indispensabile în sezonul rece. A fost o sesiune binevenită în care am aflat lucruri noi. După asta am mai rămas la povești, până ce căldarea s-a umplut de lumină selenară.





Dumincă strângem trupa, pornim la ora 8 și facem un circuit mai scurt. Vizităm mai întâi lacul Cârja, apoi urcăm către creasta Mijei pe un vâlcel ce ne scoate în golul alpin. Acesta ne întâmpină cu nori vineți deasupra Petroșaniului. Până ajungem pe vf. Mija se ivește și un curcubeu sănătos și colorat. Facem o poză de grup, apoi o luăm spre lacul Înghețat, cu niște picuri de ploaie pe urmele noastre. Abordăm o coborâre nemarcată, în zig-zaguri, și mai facem o ultimă oprire pe malul lacului. 


Pe la amiază am strâns corturile și am coborât spre mașini pe CG, pe Valea Slivei apoi Valea Pârleele, pe sub Plaiul lui Dăncilă. O mare parte din coborâre a fost de fapt o potecă pe curbă de nivel, pe un versant orientat spre SE. La ora la care eram noi acolo era în soare. Cei din față au observat câteva vipere. Mai târziu am intrat în pădure și poteca s-a făcut “covor roșu”, maroniu mai precis, cu ace de conifere și pământ plăcut pentru picioare. Probabil că știți despre ce scriu. 😊

Ion Lisnic

coordonare tură: Geta Oltean

Niciun comentariu: