Alpinism pe Colții Morarului
În
cele ce urmează voi descrie o tură fantastică de toamnă pe ,,Acele Morarului’’,
o tură organizată de către Cotyso Igna în cadrul Clubului Alpin Român. Ghizii au fost alpiniștii Alex Păun și Cotyso Igna ajutați de inimosul coleg Cezar Manea.
Am
pornit la ora 5:28 de lângă mașinile pe care le-am lăsat la intrarea în traseul
marcat cu bandă galbenă, care urcă pe Valea Cerbului. Eram echipați de zăpadă,
deoarece cu doar cateva zile înainte să pornim spre Bușteni, am primit cateva
poze din zonă, iar peisajul era pe deplin unul de iarnă. Cu pioletul și
colțarii în rucsac, la lumina frontalei urmăm poteca prin pădure, zărind din
loc în loc o varietate largă de ciuperci. Ivirea zorilor ne prinde la ieșirea
din pădure și vine cu o mare surpriză pentru noi, deoarece aveam parte de vreme
bună, soare din belșug și zăpadă doar pe alocuri, în zonele mai ferite de
soare. În acel moment, cred că toată lumea regreta că avea în rucsac colțarii
pregătiți și trebuia să-i care în spate pe toată durata acestei ture.
Am
urcat până în al doilea circ, lăsând în spatele nostru o mare de nori ce s-a
așternut peste Bușteni. La punctul de răscruce între poteca marcată și traseul
pe care urma să mergem, am facut o mică pauza. În această pauză, domnul Cezar
Manea, ne făcea o scurtă recapitulare despre cum se folosește corect pioletul
în cazul unei alunecări.
Traversăm
pe curbă de nivel, ,,Brâna Mare a Morarului”, cu mare grijă, deoarece iarba era
încă udă. Zărim din depărtare o capră neagră ce se afla pe direcția noastră de
mers. Se oprește timp de o clipă, moment în care ne admiram reciproc, iar mai
apoi ne continuam drumul. Pentru a ajunge în creasta matematică, Alex ne
propune să urcăm pe un vâlcel umbrit, pe care era așternut un petic de zăpadă.
Începem
urcarea pe acel vâlcel, sprijinindu-ne în piolet. Era o urcare destul de
susținută, dar nu era foarte lungă. Pe alocuri mai zăream cate-o floare de colț
înghețată. Când ajungem în dreptul peticului de zăpadă, Alex ne atrage atenția
că nu suntem primii ce ajung în creastă în acea zi, deoarece în locul în care
urma să ajungem noi, se afla un urs destul de mare. Așteptăm preț de cateva
momente să se retragă și ne continuăm drumul.
Ajunși
în creastă, ne echipăm, deoarece urma să ne legăm în coardă. Parcurgem
neasigurați o porțiune scurtă, până în momentul în care zărim stânca. Ne legăm
în coardă toți șapte, la o distanță de aproximativ 15 metri unul de celălalt.
Aveam cu noi trei semicorzi. Alex pleacă cap de coardă și începe să asigure pitoanele
care mie nu îmi inspirau prea mare încredere, dar probabil ar fi ținut o cădere
ipotetică. Traseul era ușor și aerian, era o plăcere să privești pe de o parte
și de alta a crestei. Continuăm să parcurgem creasta până la o platformă destul
de mare, unde Alex regrupează la două spit-uri cu cordelină. Pentru că timpul
era esențial și mai aveam destul de mult de parcurs, filam eu restul
echipei să ajungă toți în regrupare, Alex le coboară salam pe Dora și
Cristina, iar mai apoi coborâm și noi într-un singur rapel, deoarece am legat
semicorzile între ele.
Continuăm
traseul prin partea stângă a ,,Acului Roșu’’, ocolind traseul de escaladă
,,Năluca’’, despre care Alex spunea că ar avea un grad rotpunkt de 7- și ar fi
destul de prost asigurat. După 10-15 metri de iarbă, începem urcarea pe
porțiunea cea mai puțin înclinată. Ajunși toți la o regrupare intermediară, ne
decidem să lăsăm rucsacii acolo, deoarece mai aveam o porțiune mai grea de
urcat, porțiune pe care eu am simțit-o ca fiind maxim gradul 4, iar mai apoi ne
întoarcem tot pe acolo. Domnul Cezar Manea insistă ca vrea el sa urce cap de
coardă ultima porțiune până în vârf. Depășim o fisură verticală destul de
ușoară, mai apoi urmează un teren ce nu impune probleme și încă o fisură
asigurată cu două sau trei pitoane. Trecem pe lângă regrupare și mai urcăm vreo
5 metri până în vârf. Aici am avut supriza neplăcută să vedem că lipsește
faimosul carnețel și cutia în care se afla nu mai avea capac. Am petrecut
cateva clipe de neuitat în vârf, unde am făcut cateva poze de grup și înainte
să fim răpiți de peisaj am început coborârea, deoarece era destul de tarziu și
voiam să evităm să ne prindă noaptea în traseu. La stația de rapel, Cotyso, ne
supraveghea pe fiecare în parte, pentru a se asigura că executăm rapelul în
deplină siguranță. El și Cezar fiind ultimii care au coborât de pe ,,Acul
Roșu”.
Daniel parcurgând creasta spre Acul Mare
Pentru
a duce la bun sfârșit tura, trebuia să urcăm și pe renumitul ,,Ac al Crucii”.
Tradiția acestei cruci de pe ac, datând din anul 1929, în memoria lui Niki Alexandrescu,
care și-a pierdut viața în anul 1928.
Începem
urcarea pe ,,Acul Crucii”, traversând pe o brână de iarbă, iar mai apoi pe o
fisură bine asigurată. După traversarea fisurii ajungem într-o mică șa destul
de aeriană, cu o priveliște care te fură. Cum nu era timp de zăbovit, continuăm
pe trepte de iarbă până în vârf.
Retragerea
traseului am facut-o, la îndemnul lui Alex pe o brână înierbată, pe care Cotyso
a numit-o ,,Brâna Duracell-ului”. Pentru a fi în siguranță am continuat sa mergem
concomitent legați în coardă. Traseul traversa cateva vâlcele înzăpezite, iar
mai apoi trecea pe sub niște surplombe impunătoare de conglomerat. După ce am
trecut de zonele cu risc de alunecare decidem sa facem o pauză pentru a ne
dezechipa și a continua traseul pe poteca turistică. Deși până acum nu am avut
probleme cu oboseala, după această mică pauză se simțea lipsa condiției fizice,
dar asta nu m-a descurajat să continui în același ritm. Tot ce gândeam în acele
momente, traversând Valea Cerbului înapoi spre locul în care am parcat
mașinile, era că am nevoie de o Cola rece. Probabil gandurile mele erau
datorate faptului ca am rămas cu foarte puțină apa, dar știam că undeva în
pădure se află un izvor și așteptam cu nerăbdare să ajung la el.
În
spatele nostru la vreo cateva sute de metri se zăreau vag cateva lumini. Erau
cel mai probabil turiști care se retrăgeau din traseu, la fel ca noi.
Într-un
final ajungem la izvorul pe care îl așteptam de foarte mult timp și mergem sa
ne umplem sticlele cu apa rece. După ce mi-am potolit setea, parcă și oboseala
a trecut. Continuăm traseul prin pădure, la lumina frontalei, iar în jurul orei
20 am ajuns la mașini.
De
aici urma să ne întoarcem la Căminul Alpin- cuibușorul CAR din Bușteni, dar cum un gând de pe drum nu îmi
dădea pace, am pornit împreună cu Dora și Sorin spre cel mai apropiat magazin
pentru a cumpara Cola și dulciuri.
A
fost o tură extraordinară, cu de toate, pe care aș mai repeta-o de nenumărate
ori fără să mă plictisesc.
Participanți
la tură au fost: Cezar Manea, Cotyso Igna, Alex Păun, Cristina Sandru, Sorin
Toth, Teodora Borodan și subsemnatul.
Daniel Cocoș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu