vineri, 27 noiembrie 2020

Alpinism în Bucegi - Acele Morarului

 

 Alpinism pe Colții Morarului


 În cele ce urmează voi descrie o tură fantastică de toamnă pe ,,Acele Morarului’’, o tură organizată de către Cotyso Igna în cadrul Clubului Alpin Român. Ghizii au fost alpiniștii Alex Păun și Cotyso Igna ajutați de inimosul coleg Cezar Manea.



    Alex pe "Acul Mare" al muntelui Moraru - colții Obârșiei în fundal

 

 Am pornit la ora 5:28 de lângă mașinile pe care le-am lăsat la intrarea în traseul marcat cu bandă galbenă, care urcă pe Valea Cerbului. Eram echipați de zăpadă, deoarece cu doar cateva zile înainte să pornim spre Bușteni, am primit cateva poze din zonă, iar peisajul era pe deplin unul de iarnă. Cu pioletul și colțarii în rucsac, la lumina frontalei urmăm poteca prin pădure, zărind din loc în loc o varietate largă de ciuperci. Ivirea zorilor ne prinde la ieșirea din pădure și vine cu o mare surpriză pentru noi, deoarece aveam parte de vreme bună, soare din belșug și zăpadă doar pe alocuri, în zonele mai ferite de soare. În acel moment, cred că toată lumea regreta că avea în rucsac colțarii pregătiți și trebuia să-i care în spate pe toată durata acestei ture.

 Am urcat până în al doilea circ, lăsând în spatele nostru o mare de nori ce s-a așternut peste Bușteni. La punctul de răscruce între poteca marcată și traseul pe care urma să mergem, am facut o mică pauza. În această pauză, domnul Cezar Manea, ne făcea o scurtă recapitulare despre cum se folosește corect pioletul în cazul unei alunecări. 



    superba Vale a Cerbului în zori

 Traversăm pe curbă de nivel, ,,Brâna Mare a Morarului”, cu mare grijă, deoarece iarba era încă udă. Zărim din depărtare o capră neagră ce se afla pe direcția noastră de mers. Se oprește timp de o clipă, moment în care ne admiram reciproc, iar mai apoi ne continuam drumul. Pentru a ajunge în creasta matematică, Alex ne propune să urcăm pe un vâlcel umbrit, pe care era așternut un petic de zăpadă. 

 Începem urcarea pe acel vâlcel, sprijinindu-ne în piolet. Era o urcare destul de susținută, dar nu era foarte lungă. Pe alocuri mai zăream cate-o floare de colț înghețată. Când ajungem în dreptul peticului de zăpadă, Alex ne atrage atenția că nu suntem primii ce ajung în creastă în acea zi, deoarece în locul în care urma să ajungem noi, se afla un urs destul de mare. Așteptăm preț de cateva momente să se retragă și ne continuăm drumul.


     Fața Morarului, pe Brâna Mare a Morarului 

urcarea spre Creasta Ascuțită

Cristina si Daniel în ascensiunea pe Creasta Morarului

Creasta Ascuțită

  Ajunși în creastă, ne echipăm, deoarece urma să ne legăm în coardă. Parcurgem neasigurați o porțiune scurtă, până în momentul în care zărim stânca. Ne legăm în coardă toți șapte, la o distanță de aproximativ 15 metri unul de celălalt. Aveam cu noi trei semicorzi. Alex pleacă cap de coardă și începe să asigure pitoanele care mie nu îmi inspirau prea mare încredere, dar probabil ar fi ținut o cădere ipotetică. Traseul era ușor și aerian, era o plăcere să privești pe de o parte și de alta a crestei. Continuăm să parcurgem creasta până la o platformă destul de mare, unde Alex regrupează la două spit-uri cu cordelină. Pentru că timpul era esențial și mai aveam destul de mult de parcurs, filam eu restul echipei să ajungă toți în regrupare, Alex le coboară salam pe Dora și Cristina, iar mai apoi coborâm și noi într-un singur rapel, deoarece am legat semicorzile între ele.


 Continuăm traseul prin partea stângă a ,,Acului Roșu’’, ocolind traseul de escaladă ,,Năluca’’, despre care Alex spunea că ar avea un grad rotpunkt de 7- și ar fi destul de prost asigurat. După 10-15 metri de iarbă, începem urcarea pe porțiunea cea mai puțin înclinată. Ajunși toți la o regrupare intermediară, ne decidem să lăsăm rucsacii acolo, deoarece mai aveam o porțiune mai grea de urcat, porțiune pe care eu am simțit-o ca fiind maxim gradul 4, iar mai apoi ne întoarcem tot pe acolo. Domnul Cezar Manea insistă ca vrea el sa urce cap de coardă ultima porțiune până în vârf. Depășim o fisură verticală destul de ușoară, mai apoi urmează un teren ce nu impune probleme și încă o fisură asigurată cu două sau trei pitoane. Trecem pe lângă regrupare și mai urcăm vreo 5 metri până în vârf. Aici am avut supriza neplăcută să vedem că lipsește faimosul carnețel și cutia în care se afla nu mai avea capac. Am petrecut cateva clipe de neuitat în vârf, unde am făcut cateva poze de grup și înainte să fim răpiți de peisaj am început coborârea, deoarece era destul de tarziu și voiam să evităm să ne prindă noaptea în traseu. La stația de rapel, Cotyso, ne supraveghea pe fiecare în parte, pentru a se asigura că executăm rapelul în deplină siguranță. El și Cezar fiind ultimii care au coborât de pe ,,Acul Roșu”. 



     Daniel parcurgând creasta spre Acul Mare



  
prima regrupare de pe Acul Mare



    retragerea din traseu pe Brâna "Duracell" :)


    Cezar și Sorin pe Ace


Creasta Ascuțită


 Pentru a duce la bun sfârșit tura, trebuia să urcăm și pe renumitul ,,Ac al Crucii”. Tradiția acestei cruci de pe ac, datând din anul 1929, în memoria lui Niki Alexandrescu, care și-a pierdut viața în anul 1928. 

 Începem urcarea pe ,,Acul Crucii”, traversând pe o brână de iarbă, iar mai apoi pe o fisură bine asigurată. După traversarea fisurii ajungem într-o mică șa destul de aeriană, cu o priveliște care te fură. Cum nu era timp de zăbovit, continuăm pe trepte de iarbă până în vârf.


  Retragerea traseului am facut-o, la îndemnul lui Alex pe o brână înierbată, pe care Cotyso a numit-o ,,Brâna Duracell-ului”. Pentru a fi în siguranță am continuat sa mergem concomitent legați în coardă. Traseul traversa cateva vâlcele înzăpezite, iar mai apoi trecea pe sub niște surplombe impunătoare de conglomerat. După ce am trecut de zonele cu risc de alunecare decidem sa facem o pauză pentru a ne dezechipa și a continua traseul pe poteca turistică. Deși până acum nu am avut probleme cu oboseala, după această mică pauză se simțea lipsa condiției fizice, dar asta nu m-a descurajat să continui în același ritm. Tot ce gândeam în acele momente, traversând Valea Cerbului înapoi spre locul în care am parcat mașinile, era că am nevoie de o Cola rece. Probabil gandurile mele erau datorate faptului ca am rămas cu foarte puțină apa, dar știam că undeva în pădure se află un izvor și așteptam cu nerăbdare să ajung la el.

 În spatele nostru la vreo cateva sute de metri se zăreau vag cateva lumini. Erau cel mai probabil turiști care se retrăgeau din traseu, la fel ca noi.

 Într-un final ajungem la izvorul pe care îl așteptam de foarte mult timp și mergem sa ne umplem sticlele cu apa rece. După ce mi-am potolit setea, parcă și oboseala a trecut. Continuăm traseul prin pădure, la lumina frontalei, iar în jurul orei 20 am ajuns la mașini. 



zada în noiembrie pe Valea Cerbului 



 De aici urma să ne întoarcem la Căminul Alpin- cuibușorul CAR din Bușteni, dar cum un gând de pe drum nu îmi dădea pace, am pornit împreună cu Dora și Sorin spre cel mai apropiat magazin pentru a cumpara Cola și dulciuri.

 A fost o tură extraordinară, cu de toate, pe care aș mai repeta-o de nenumărate ori fără să mă plictisesc. 


 Participanți la tură au fost: Cezar Manea, Cotyso Igna, Alex Păun, Cristina Sandru, Sorin Toth, Teodora Borodan și subsemnatul.



Daniel Cocoș.


Niciun comentariu: