marți, 10 noiembrie 2020

Culori în Buila-Vânturarița

 

Minunile de piatră ale Olteniei de sub Munte

 Într-un ghid mai vechi despre Buila-Vânturarița, primit în trecut de la Ion Dumbrăvescu , cabanierul și gazda noastră la Cabana Cheia, am găsit câteva versuri scrise chiar sub copertă:

    
 " De aceea, pentru mine muntele – munte se zice.

      De aceea, pentru mine iarba – iarbă se spune.

      De aceea, pentru mine izvorul izvorăște.

      De aceea, pentru mine viața se trăiește.   "

                                -  Nichita Stănescu (1933-1983)

 

      Pastel de toamnă pe fața Builei

 Precum zice versul, în Buila te trezești la viață de îndată ce ajungi acolo, ești vrăjit de frumusețe și de varietatea peisajului, de la păduri multicolore, creste ascuțite, abrupturi accidentate, platouri netede la altitudine cu faine vederi asupra munților din jur, chei adânci cu cascade și brâne aeriene suspendate la 400 m deasupra văii până la liniștea specifică unor lăcașuri de cult de la baza muntelui.

Dupa cum probabil ați citit în evenimentul aferent turei, mica grupare montana Buila-Vânturarița reprezintă cel mai mic parc național din România, dosit” privirilor, care va surprinde mulți dintre musafirii care îi vor calca potecile pentru prima dată.

 Culmea principală are o lungime de circa 14 km, având însă caracter unitar doar între Cheile Costeşti şi Cheile Cheia, cu o mică întrerupere în zona Curmătura Builei, în rest fragmentată de către râurile care au sculptat in timp chei- Bistriţa, Costeşti, Cheia şi Olăneşti. Cheile separă două masive: Arnota (sud-vest, între râurile Bistriţa şi Costeşti) şi Stogu (nord-est, între râurile Cheia şi Olăneşti), care au o înfăţişare diferită de aceea a culmii principale. Creasta are aspect accidentat, doar pe zone restrânse având platouri netezite (Muntele Cacova, Muntele Albu), trăsătura dominantă fiind cea de culme în trepte, dominată de vârfuri rotunjite (Piatra, Buila) sau ascuţite (Vânturariţa).

 Nu vă voi plictisi cu prea multe date despre acest munte întrucât veți găsi pe net dacă le doriți, nu strică totuși să citiți articolul din blogul colegului nostru D-l Dinu Mititeanu despre Buila: http://www.dinumititeanu.ro/Buila-Vanturarita

Prefer să vă scriu în continuare ce am făcut noi prin Buila, în cadrul uneia dintre turele din setul de toamnă în care urmărim să surprindem culorile în cele mai fascinante ipostaze, iar eu zic că ne-am colorat pe săturate după cum veți descoperi în cele care urmează.

Tura am propus-o în completarea celor din Apuseni și Ceahlău și viza amatorii de ture ceva mai dificile, o idee mai fizică și mai tehnică, iar interesul pentru tură a fost suprinzător de mare. Deși ne-am învârtit timp de trei zile pe o arie relativ restrânsă, la o altitudine maximă ce nu a depașit 1.885 m (Vânturarița Mare), GPS-ul a înregistrat date comparabile cu alte ture ale noastre prin Făgărași sau alți munți mai înalți. La sfârșitul celor trei zile am constatat că am reușit să parcurgem 45,2 km cu o diferență pozitivă de nivel de 3.868 m D+, destul de mult.

Traseul a fost ușor modificat față de propunerea lansată în eveniment datorită faptului că nu am primit acceptul starețului să campăm în zona Mănăstirii Pătrunsa cu plănuiam, nu este permisă prezența femeilor pe o rază de 1,5 km după ora 19:00, ne-au propus ca bărbații să intre în Pătrunsa iar femeile la Bărbătești ... :), conform regulilor și rânduielii bisericești, inacceptabil să ne debarasăm de colege, iubite sau soții, astfel că am lugit-o puțin.

Iată cum am repartizat traseul pe zile:

-Joi, regruparea, nu am parcurs nimic, ne-am adunat care/cum am putut ajunge la Cabana Cheia, una dinte preferatele mele de la noi, o atmosferă faină acolo, pereți verticali frumos colorați când îi priveam, Claia Strâmbă în spatele șurii, pereții Stogșoarei și a Stogului deasupra porții cu bocanci atârnați la intrare, care te fac să te simți parcă într-o gigantică cutie colorată.

Drumul până la cabană presupune un segment de circa 20 km de drum forestier pe care l-am găsit mai rău decât în alte rânduri, mai spălat de ape, cu ceva zone mai dificile pentru mașini joase, dar și zone spectaculoase chiar din mașina care a implicat traversarea Muntelui Stogu prin tunelul suspendat și traversarea prin albia văii, care recomandă totuși o mașină cu garda înaltă, cu toate ca Nandor a reușit să ajungă cu o Skoda Octavia după ușoare peripeții. A meritat, ne-am petrecut o seară faină în șura lui Ion la gura șemineului, la o poveste și o masă caldă după drumul de aprox 5 ore din Cluj. Am avut toată cabana la dispoziție astfel că ne-am împărțit câte 2-3 prin diferite camere drăguțe prin pod.


     șura și șopronul lui Ion , Claia Strâmbă în fundal

-Vineri, ne așteptau circa 10 km cu diferență de nivel pozitivă de 1.181 m, pe care aveam să îi parcurgem în aprox 7:30 ore cu tot cu pauze, presupunea parcurgerea porțiunii sălbatice, mai accidentată din creasta principală a Builei. Am pornit în jurul orei 8:00 cu o prima ascensiune prin pădurea colorată până în Curmătura Comarnice BA+TR, urmată de traseul până în Curmătura Oale PG. În Curmătura Oale suntem amplasați pe creasta Builei BR, un înscris de pe stâlpul de marcaj avertizându-ne că traseul de creastă este dificil, expus, periculos cu probleme de orientare. Le spun colegilor că nu vom întâlni astfel de condiții întrucât traseul este bine marcat iar poteca este vizibilă și a fost chiar plăcut să parcurgem acea porțiune dificilă cu bagaje mari, o serie de urcușuri și coborâșuri cu porțiuni presărate cu blocuri mari de calcar printre care trebuia descoperită continuarea traseului precum și porțiuni de cățărare/descățărare care nu ne-au pus probleme. Pentru persoane neantrenate prin munți înalți sectorul Curmătura Oale – Vf Vânturarița poate reprezenta o provocare cu pericole la tot pasul. Vremea a fost bună în această primă zi pe munte, am pornit de la cabană pe o vreme închisă cu ceva stropi de ploaie însă odată cu ascensiunea noastră avea să se deschidă și vremea, oferindu-ne vizibilitate excelentă asupra munților din jur, iar soarele avea să își facă apariția dintre nori odată cu ieșirea în golul alpin de sub Vf. Vioreanu, topind pudra de zăpadă așternută peste noapte. Odată ajunși pe Vf Vanturarita țancurile pe care ne-am cocoțat cu plăcere precum și zonele abrupte de cățărare ușoară dispar, iar în fața nostră își fac apariția platouri netede cu creste rotunjite delimitate de zone de abrupt, iar odată cu Vf Buila coborâm sub altitudinea de 1.800 m la care se regăsesc cele trei vârfuri înalte din masiv, Vioreanu (1.866), Vânturarița (1.885) și Buila (1.848).

Odată cu muntele Albului peisajul se schimbă din nou, platoul fiind presărat cu lapiezuri și minicanioane, canionul Albului fiind o prezență bizară pe culme înainte de Curmătura Builei.

Ajungem în Curmătura Builei pe zi, după ce am parcurs circa 75% din creasta principală, după care prospectăm zona în vederea verificării surselor de apă și a locurilor de cort, în cele din urmă hotărând să ne instalăm în refugiu chiar dacă montasem o parte dintre corturi, datorită prognozei meteo conform căreia în ziua următoare ar urma să vină potopul, vedeam ploi consistente in aplicații meteo, de durată aproape toată ziua, începând cu ora 10:00 !  Nu mă așteptam să se strice vremea chiar așa rău ! (virtual)

După ce ne instalăm și luăm masa, mă gândesc cu voce tare că ceva board games ar fi pretabil pentru ziua următoare, cu valorificarea matinală a celor câteva ore de vreme bună. Nu a trebuit să zic de două ori că imediat s-or aliat două echipe de mimă descoperind câțiva colegi chiar talentați în arta teatrală.

Ne setăm alarmele la ora 5:00 cu gândul că pe la 10:00-11:00 vom reveni la refugiu pentru a nu fi mocioliți de ploaie toată ziua, pe niște abrupturi unde nu le-ar fi plăcut nici caprelor pe ploaie, cu 1.631 m diferență de nivel, cu toate că eram full echipați și pregătiți mental și tehnic.


Ralu pe extremitatea sălbatică a Builei în partea de NE, deasupra Oalelor

Vf Vioreanu

partea din SV a crestei mai domoală

-Sâmbătă, sună ceasul la ora 5:00, pun mâna pe telefon, meteo blue, incredibil minunea, radarul meteo, la fel minune! Ploile grele se transformaseră în ceva ploi răzlețe în intervalul 12:00-15:00 moment în care trecem fără ezitare la planul standard în care ne aștepta o zi plină cu un traseu lung și fascinant pentru o zi de toamnă, aveam să parcurgem cu bagaj de o zi 21,2 km cu o diferența pozitivă de 1.631 m, creastă, Dosul Builei, schiturile pe față, culori faine și brânele Albului.

Ziua începe cu un răsărit superb printre nori cu o lumina roșiatică proiectată spectaculos pe Hornurile Popii aflate în fața noastră. Ne savurăm cafeluța și ceaiul fierbinte proaspăt luate de pe foc iar la ora 7:00 plecăm pe traseu, începem prin urcarea pe Muntele Piatra BR prin hornul mare unde descoperim un platou presărat cu lapiezuri și lacuri de dolină, ne abatem până în extremitatea sud-estică pentru a admira în toată splendoarea lui Muntele Țucla și spectaculosul său picior orientat S-E, locuit permanent de câteva turme de capre negre. Am urmărit puțin caprele în lumina răsăritului apoi ne-am croit drum spre Vf Piatra (1.643 m) apoi am ținut din nou linia culmii pentru a admira ambele fețe ale Builei și zpoi Muntele Arnota și Cacova cu stânele de la liziera pădurii, un peisaj parcă ireal desprins din rai. Se conturau clar liniile celor două văi care delimitează Muntele Arnota cu cheile aferente, Bistrița și Costești însă coada sud-vestică a masivului o lăsăm pentru o tură viitoare iar după aproximativ o oră ajungem în Șaua Doaga, partea de final a crestei Builei în gol alpin, de unde abordăm traseul prin Dosul Builei TR, un traseu foarte fain în care aveam în priviri permanent abruptul nord-vestic în timp ce traversam un lanț de poieni faine aflate chiar sub perete. Facem pauza de masa la Izvorul de la Troiță și apoi vizităm refugiul Piscul cu Brazi unde luam o masa de Halloween în stil original (întuneric și lumânări) și ne croim calea până în Curmătura Oale PG prin Curmătura Comarnice.

Din Oale se încheie prima parte a traseului lin pe potecă și începe prima secțiune abruptă, coborârea pe la stâna din Oale până la Schitul Pahomie PG. Vizităm schitul, aprindem o lumânare (era ziua morților), apoi pornim spre schitul și noua mănăstire Pătrunsa CR, sector în care vine și ploaia care ne-a speriat inițial, o rundă de circa 15 min cu o intensitate medie, după ce am avut o vreme închisă de prin Curmătura Comarnice. La invitația călugărilor de la schitul Pătrunsa care erau cu masa pusă, facem o scurtă oprire de circa 20 min în care servim o masă caldă din 3 feluri, o supică, pește prăjit cu cartofi și colivă.

Abordăm apoi un traseu abrupt și seducător în culorile aflate la apogeu PG, urcăm pe un picior al muntelui Albu spre brânele Albului de unde se deschideau panorame colorate și curcubee peste codrii colorați.

Din păcate în zona superioară aproape de Curmătura Builei coboară plafonul de nori și intrăm în ceață pentru scurt timp, însă aveam sufletele colorate dupa o zi faină la care nu speram în urmă cu puțin timp. La ora 17:00 ajungem la refugiu după o zi solicitantă de drumeție. Ne petrecem din nou o seară la refugiul din Curmătura Builei unde ne așteptau bagajele de dormit, iar odată cu lăsarea întunericului începe  o fulguială care așterne un strat fin de zăpadă.


     stână pe Cacova


stână prin Dosul Builei

    chilie la Pătrunsa

-Duminică, ne trezim din nou devreme, întâmpinăm lumina colorată a răsăritului la ora 6:00, pe o vreme perfectă de data asta, o vreme însorită fără nori pe parcursul întregii zile. Am admirat la liber răsăritul, fiecare de unde a dorit, eu mergând din nou pe muntele Piatra în proximitatea Vârfului Țucla pentru priveliști incredibile asupra munților Cozia, Iezer-Păpușa și Făgăraș sub primele raze ale dimineții.

În această ultimă zi programul a fost o idee mai scurt pentru a ajunge la mașini la o oră decentă, am parcurs 14,1 km cu o diferență pozitivă de 1.056 m, Muchia Frumoasă, schitul Pahomie, Brâna Caprelor, Cheile Cheii, din nou printre culori faine.

 Ne împachetăm și pornim apoi pe creastă în direcție opusă celei din care am venit vineri BR, urcăm din nou pe Muntele Albu de unde se deschideau vederi și mai ample datorită vizibilitații excelente, am putut observa Parângul și M-ții Căpățânii, Lotrului, Cozia, Bucegii, Iezer și creasta Făgărașilor cu o căciulă albă la peste 1.600 m altitudine, o vedere superbă dinspre sud de la Ciortea la Dara, creastă care a fost parcursă integral de către o parte dintre noi cu două luni mai devreme.

Ajunși în Șaua Ștevioara coborâm spre schitul Pahomie șerpuind pe poteca de lângă Muchia Frumoasă PA care putea fi parcursă și direct întrucât nu are zone cu dificultate mare, însă alegem poteca din prisma bagajului mare care ne însoțea în spinare. Probabil vom parcurge frumosul traseu nemarcat de pe Muchia Frumoasă în urcare, la o vizita ulterioară în Buila.

De îndată ce intrăm în pădure întâlnim stâna Ștevioara urmată de coborârea până la schitul Pahomie. De la schit  a urmat un sector colorat pe drum forestier de unde am admirat fața Builei și nenumarate cascade pe lângă drum CR+TA, până la intrarea pe traseul care traversa Cheile Cheii pe Brâna Caprelor TA.

De acolo începeam să fim încurajați de o serie de indicatoare care ne informau ca urmează să murim, să picăm în cap, interzis cu bagaje, expus, periculos, mortal, însă continuăm cu traversarea Brânei Caprelor, considerată pe alocuri cel mai aerian și sălbatic traseu de hiking din România, suspendat la circa 400 m deasupra Văii Cheia. Cheile ne trezesc întradevăr adrenalina și emoții pozitive generate de o frumusețe fără egal a verticalelor colorate de toamnă, considerată de o parte dintre colegii de tură cea mai palpitantă porțiune din tura noastră. Conform unor legende râul deține chiar calea de intrare (cheia) în cer, râul care a rupt munții și a creat cei mai verticali pereți de stâncă din România. Un fel de Stairway to Heaven care te trece prin toate stările emoționale, o combinație de adrenalină, sunet și peisaj, pe o parte Claia Strâmbă iar cealaltă Stogșoarele, cu cascade rasunătoare, peșteri și locuri înguste prin care ești nevoit să te strecori. Și aici am fost întâmpinați de caprele negre, la fel cum am întâlnit mai devreme pe Muntele Albu sau în zilele anterioare pe Muntele Țucla și Muntele Piatra.

Citez mai jos o relatare amuzantă a lui Mihai Ionescu despre Cheile Cheii, sună cam așa:

"Aşa ceva nu crezi că mai există în altă parte de România. Este vorba de cel mai frumos canion din ţară, unul care te duce direct spre amvonul cerului.

Cheile Cheii. Râul care se spune, în legende, că deţine chiar calea de intrare(CHEIA) în cer, râul care a rupt munţii şi a creat cei mai verticali pereţi de stâncă din România.

Munţii Căpăţânii sunt cei mai frumoşi munţi ai Vâlcii, care mai poartă numele de Stâncoşii României. Munţii cu cioturi, cu stânci retezate ca de o seceră a Universului, tăiaţi în felii de Atlanţi şi puşi cu mâna de Zei chiar acolo, unde Zalmoxe şi-a făcut peştera. Sunt prisme care vin din altă galaxie, altă lume, una la care nu avem noi, muritorii acces!

Aceştia sunt Căpăţânii, loc unde se află Meteorele României, – Pahomie, Pătrunsa, Arnota sau Manastirea Vârful Romani, biserici unde Dumnezeu stă seară de seară la un ceai cu sfinţii şi ascultă înţelept şi tăcut faptele oamenilor muritori. Pe unele le crestează acolo în canion, pe altele le iartă.

Pe aici, pe drumul care duce în inima Stâncoşilor, avem parte de 1,5 km de munte pus la aliniament, tăiat cu o foarfecă. Aici curge Cheia. Râul cu sute de cascade, râul care urlă turbat ca un sânge zămislit de măruntaiele pământului.

Din Drumul Judeţean care urcă la Iezer şi Pahomie şi sus la Cantonul Cheia se face cărarea spre “Scara cerului”. Treptele acelei Stairway to Heaven. De la Codric în stânga mergi şi nu te mai opreşti până ce nu primeşti cuminecătura muntelui. Pătrunzi între cei mai înalţi pereţi complet verticali din România. De fapt munţii pe care se face căţărare. Aici vin englezi, francezi, italieni sau spanioli. Sunt cei mai drepţi munţi din lumea muntelui! Zgârie nori de piatră de peste 400 de metri altitudine. La baza lor urlă râul turbat. Urlă şi sare ca un şarpe nebun din stâncă în stâncă.

Brâna Caprelor, cel mai frumos, spectaculos şi sălbatic traseu de munte. Aici când calci, eşti înger. Simţi cum ti se crapă omoplaţii şi ies aripi. De o parte sunt Stogşoarele, de cealalată parte Claia Strâmbă. Munţii care ţin cerul şi norii. Urci la înălţimi ameţitoare, te bagi pe sub stânci, ieşi prin cascade. Este iniţierea în a deveni atlant. Doar vara se merge pe aici şi doar cu echipament de munte. Altfel, vei pieri, zdorbit în abisul care te cere jertfă …

Pe peretele stâng se văd sus peşterile  – Peştera Lacului Verde (Smarald), Peştera cu Perle, Peştera Caprelor. Şi apoi intri în căldare. Ajungi la Cabana Cheia, la Ionuţ. Unde când strigi îţi răspunde muntele de jur împrejur.

Pentru că eşti în mijlocul cetăţii lui Zalmolxe. Metreze drepte, păzite de capre negre. Acesta este traseul zeilor. Cel mai frumos din România … "

 Mai în glumă mai în serios chiar a fost fain, am ajuns cu bine la Cabana Cheia fără să fim jertfă în abisul zeilor, acolo ne aștepta Ion cu un ceaun de fasole și un meniu vegetarian pentru Laurențiu,  iar mintea parcă cupla pe repeat, oare să pornim din nou în tură ?


intrarea pe Brâna Caprelor din Cheile Cheii


coborâre în Cheile Cheii


peretele Clăii Strâmbe în Cheile Cheii


 Protagoniști în ordinea înscrierilor din tabel: Ovidiu Motioc, Raluca Motioc, Nandor Penzes, Laurențiu Stoica, Alex Păuna, Rareș Păuna, Tudor Pop, Delia Chindriș și Bogdan Cardos, cărora la mulțumesc de tură și vă mărturisesc că s-au descurcat fantastic, în special fetele.

Sunt bucuros că am prins Buila în cel mai colorat moment din an, așa cum îmi  imaginam, de când am propus această tură între activitățile din 2020.

 Ovidiu Motioc

Un comentariu:

Marlene Mititeanu spunea...

Faină tură, într-un munte-perlă ! Felicitări și la mai multe ! Dinu