miercuri, 18 noiembrie 2020

Tură "În Memoriam" Radu Crișan, Apuseni

 

Farmecul Apusenilor, tură în jurul Văii Sohodol în memoriam Radu Crișan

 Luna noiembrie este momentul de tranzit în cadrul drumețiilor din calendar. Ne încheiem sezonul prin munți cu altitudini mai joase, împodobiți cu frumoasele culori de toamnă și pregătim noul calendar de drumeții care debutează cu activitățile de iarnă. Este abordarea care o recomandăm montaniarzilor în această perioadă a anului, a-și bucura sufletele cu peisajele blânde prin munți cu priveliști deschise printre păduri și livezi, pe culmi multicolore și a evita urcarea pe crestele înalte la peste 2.000 m altitudine, unde pericolele de alunecări incontrolabile pe gheață sunt mari în această perioadă de tranziție între toamnă și iarnă, mai ales dacă suntem surprinși echipați de vară. Abia din a doua parte a lui decembrie își intră iarna în drepturi pe crestele munților înalți de la noi, cu un strat consistent de zăpadă, moment în care este obligatoriu echipamentul de iarnă complet și experința unor ture de iarnă. Gândul zboară la prietenul CAR din Sibiu, Mihai Manolache care a suferit recent un tragic accident pe Valea Viștei în încercarea de a-și salva fiul care alunecase la vale pe zăpada înghețată. 

 Pentru a încheia cu lucrurile tragice, amintim despre Radu Crișan, numele din titlul evenimentului, coleg de club decedat în mod tragic tot într-un noiembrie al anului 2009 în Făgăraș și căruia D-l Dinu și Marlene Mititeanu dedică tura noastră pe culmile din Sohodol. Împreună cu Radu au parcurs același traseu cu un an înainte, în noimbrie 2008, iar de atunci câteva ture organizate pe culmile Sohodolului au fost dedicate în memoriam lui Radu.

    case locuite pe culmi moțești

 Am terminat cu tragedii și tristeți, trecem la lucruri bune mai vesele și plăcute, următorul element din titlu care îl supunem atenției este „Farmecul Apusenilor”, folosit în ultimul timp în cadrul turelor noastre prin Apuseni. Termenul a fost împrumutat din blogul D-lui Dinu Mititeanu, părintele actualei filiale Cluj a CAR, fosta secție universitară, din articolul cu același nume care ne prezintă într-un mod precis caracteristicile, atmosfera și așteptările care sa le avem la turele prin Apuseni.

  Sunt munţi care au "ceva" ce nu au alţii mai renumiţi, mai înalţi, mai dificili, mai mediatizaţi ; sunt munţi care oferă numeroase surprize „ Dinu Mititeanu.

Surprizele le întâlnim întradevăr la tot pasul, acestea constau în întâlniri neașteptate cu animale, oameni, obiceiuri, tradiții și cătunele din munți, lucru care nu este specific altor munți mai înalți în care domină peisajul preponderent de gol alpin minimalist în care ies în evidență crestele și abrupturile de piatră.

Culmile din jurul Sohodolului sunt localizate în Țara Moților, renumită pentru așezările omenești la mare altitudine, de peste 1.000 m, locuite permanent pe toată durata anului. În articolul D-lui Dinu este precizat un scurt istoric al populării zonelor alpine dar mai ales al depopulării din ultimii ani, odată cu dispariția ultimilor bătrâni care se încăpățânează să moară în locurile unde s-au născut.

O tură prin Apuseni este asemănată cu o vizită într-un muzeu, ture parcurse cu sufletul nu doar cu picioarele, mai prindem live” câteva fragmente din filele cărților unde se povestește despre viața și obiceiurile oamenilor din munți, ne putem număra printre norocoși care se simt „hoinari prin trecut” așa cum scrie D-l Dinu:

„ Îl considerăm doar o invitaţie pentru a merge să vă convingeti la faţa locului, sa fiţi din când în când "hoinari prin trecut". Până se mai poate, până ce acest "trecut" mai există, până nu se va muta cu totul din blânzii Apuseni în cărţi de istorie şi etnografie. Atunci vom fi mai săraci şi mai trişti... ”

La o onorabila vârstă la care a adunat mai mult de 80 de primăveri, D-l Dinu Mititeanu încă este în putere și ajută clubul cu ture prin munții noștri, unele prin locuri deosebite, imaginate și dorite de dânsul, în afara marcajelor sau circuitelor montane clasice, umblate în masă de iubitori ai muntelui.


     D-l Dinu Mititeanu în vorbă cu moți

Acesta este și cazul actualei ture din început de noiembrie, aceasta a trezit interesul a numeroși colegi de club și simpatizanți. În premieră în istoricul clubului, datorită unui număr mare de înscriși suprapus cu contextul medical delicat din această perioadă, tura a fost împărțită în două serii care au parcurs un traseu identic în weekend-uri consecutive, pentru a evita un grup numeros și asumarea unor riscuri medicale, fapt pentru care îi mulțumim D-lui Dinu și Marlenei.

Cele două serii au fost organizate la rândul lor în grupuri de câte 10 persoane, conform măsurilor de prevenire SARS-CoV-2 în vigoare la data desfășurării evenimentelor, și cu indicații de distanțare fizică pentru participanți. Prima serie a fost planificată în perioada 31-1 noiembrie iar a doua după o săptămână, perioada 7-8 noiembrie.

Aveam planificat să parcurgem un amplu circuit pe culmile care înconjoară Valea Sohodol, presărată de 31 de mici cătune împrăștiate atât prin vale cât și pe culmi, unele la mare altitudine, la peste 1.000 m, lucru care este specific Apusenilor și a dus renumele Țării Moților, țara lui Horea și a lui Avram Iancu.

Ne-am adunat în Câmpeni, în imediata vecinatate a podului peste Arieș spre Gura Sohodol. Acolo am folosit o grădină generoasă pentru parcarea mașinilor găsită cu ajutorul tatălui colegei de club Lavinia Deoancă, de loc din Câmpeni. Durata a fost de două zile, distanță totală de 32,6 km și o diferență de nivel pozitivă de 1.411 m. Am pornit pe versantul stâng al Văii Sohodol (în dreapta sensului de mers al grupului), în sens opus acelor de ceasornic. Porțiunile ceva mai abrupte le-am întâlnit doar în prima și ultima parte a traseului, plecarea și revenirea la mașini, unde am avut diferențe de nivel de 250-300 m pe porțiuni relativ scurte de pâna la un km, am pornit de la o altitudine de 537 m iar din culme urmat o plimbare fascinantă pe culmile panoramice în care admiram cătunele de pe culmi sau din vale, am oscilat între 800-1.045 m altitudine, aceasta din urmă fiind și altitudinea maximă atinsă în traseul nostru. Câteva dintre cătunele moțesti le-am întâlnit în traseu, momente plăcute și emoționante, o vizită într-un muzeu în care se mai simte energia și atmosfera liniștită, traiul simplu al oamenilor din munți.  Primul cătun întâlnit în urcuș a fost Dilimani, urmat pe rând, prin sau pe lângă de Năpăieşti, Sebişeşti, Bobăreşti, Sicoeşti, Hoanca, Peleş. Fiind o tură inedită cu două serii consecutive la o săptămână distanță, grupul din seria a 2-a a fost avantajat de informațiile primite la cald din partea primilor, pe post de cercetași. Primii au transportat alimente, duciuri și altele, cât le permitea spațiul din rucsac, însă au constat că nu au fost primite de puținii oameni ai locului întâlniți prin cătune. Iată mai jos o parte dinte aceste informații la cald primite întru-un mail de la D-l Dinu, utile pentru organizarea seriei II:

„ ... si a noastră a fost faină, ne-a plouat f. puțin doar sâmbătă – în reprize scurte și doar cu stropi, după ora 15 și mai ales duminică vremea a fost f faină.

N-am discutat cu nimeni de o relatare, cred că va trebui făcută doar una după ”seria a 2-a”, cu scurtă referire la prima și cu poze din ambele.

Ciudat, n-am avut succes cu alimentele duse. Mulți ne-au refuzat : ”nu avem nevoie, ne aduc copiii ce ne trebuie” sau ”nu primim de la străini”!!!!.  Doar la 3 case ar trebui să mai ducem câte ceva.

Am avut multe zone cu drumuri noroioase, plouase de curând! Casele care  din Luminești, care știam că au ”fântâni” erau încuiate, stăpânii mai stau în ele doar vara, acum erau la oraș, apa- ne-a spus un vecin-  e stătută, nepotabilă. Dar am fost îndrumați să coborâm vreo 6-10 minute la un izvor amenajat ca o fântână, dar fără găleată! Cu greu am scos apa (bună !), cu o improvizație: pet de 2 l legat bine de un băț de trekking !   Ca să nu cărăm apă multe ore- ci doar cea necesară până pe la ora 15, ar fi necesar ca cineva să aducă  o găletușă din plastic  de 4-5 litri, căci vom fi mai mulți; să nu pierdem vremea cu ”coada” la apă.  Dar pentru sâmbătă să-și aducă toți apă de acasă !

La locul de bivuac- la km 17,5  am ajuns în amurg, pe la ora 17. Dar mai fotogenic, cu soare dimineața ar fi unul la care se ajunge după cam încă o oră ! Vom vedea cum ne mișcăm !  Duminică am mers 8.30- 15.30 !  Pe la 16 toți am plecat spre case ...

Am făcut fix 2 ore Cluj- Câmpeni, dar am avut noroc că nu am prins ceață pe valea Arieșului ci doar Cluj- Vâlcele. Dar plecarea din Cluj- cine vrea- la 6.00 de la OMV Calea Turzii, iar de la Câmpeni la 8.30 !  Sper să fie toți punctuali, cum au fost toți din seria 1-a !  

Participanții din seria 2 au fost mai norocoși, pe lângă informații utile din traseu au avut o vreme mai bună, temperaturi cu circa 5 grade mai sus și locul de bivuac! O șa de vis cu vederi ireale, faine rău, asupra împrejurimilor atât la apus cât și la răsărit.


     tabăra de corturi, seria II

Continuăm traseul: Haiduceşti, Lumineşti, Joldişeşti. De aici, spre dreapta, am fi putut coborî spre satul Avram Iancu (Vidra de Sus) de pe Arieşul Mic, dar noi ne continuăm circuitul: Cătunul Valea Verde rămâne în stânga pe o culme alăturată, Grosuri în dreapta. În prag de seară ajungem la Medreşti, apoi la lumina zilei la locurile de bivuac, ambele serii ajungând la lumina zilei, deși seria a 2-a a parcurs o distanță mai lungă, încă vreo oră bună de mers, pare că au fost mai harnici, dar a meritat după cum veți observa în imagini!

Dupa momentele de magie vizuală oferite de munte atât la răsărit cât și la apus, de care ne bucurăm la fiecare bivuac pe munți, cu treziri matinale la 2 ceasuri înaintea soarelui, continuăm circuitul pe culmile moțești. Aveam vederi ample de pe aceste culmi, puteam observa clar creasta Retezatului în fundal, Piatra Vâlcanului, Gemenele și altele de prin Trascău, Metaliferi, Muntele Mare și Bihorului.

Urmează să trecem prin preajma altor cătune: Vasești, Muneşti, Dăroaia, Băzeşti, Şoharu, Nelegeşti, Morăreşti, Poduri. Din vârful dealului Citera, părăsim culmea care ne-ar fi dus într-un final la Vânătările Ponorului și ne îndreptăm spre stânga, pe sub liniile de înaltă tensiune pe o potecă și începem coborâșul abrupt spre Câmpeni prin fânațuri îngrădite de către localnici.

Impresia generală spre sfârșitul turei era una bună, deși cătunele păreau în mare parte părăsite, fânațurile erau destul de îngrijite, mai ales cele din proximitatea unor gaspodării locuite. Puteam observa așezări moțești fascinante, risipite pe culmi, pe care le admiram îndelung... parcă ne era tot mai greu să ne despărțim de ele.

     șură în Țara Moților

    gospodărie locuită pe culmi în Țara Moților

     cătune risipite, văzute din culme

Tura se încheie cu bine pentru ambele serii cu participanți, închide sezonul colorat al drumețiilor din acest an.

Mulțumim D-lui Dinu și Marlenei pentru încă o incursiune în farmecul Apusenilor, drumeții cu o atmosferă unică și emoția unor vremuri apuse prin munții care îi îndrăgim.

Cei care nu ați apucat să citiți articolul „Farmecul Apusenilor” îl găsiți mai jos:

http://www.dinumititeanu.ro/Farmecul%20Apusenilor

Vestea bună este că Dl Dinu este sănătos la o vârstă onorabilă, ne vom putea reîntâlni la anu în cadrul unor ture CAR prin M-ții Maramureșului, Dutunata, Piatra Vâlcanului și Platforma Luncanilor!

Merită să urmăriți programul de activități 2021 care va apărea în curând.

Sperăm să avem și câteva ture de iarnă împreună cu D-l Dinu, așa cum ne-am obișnuit și să ne vedem sănătoși, să trecem cu bine prin perioada delicată în contextul pandemic.


Departament Drumeție.

Niciun comentariu: